Puzzle-urile – distracție cu valoare educativă

Datorită diversității formelor, culorilor și tipurilor de puzzle, acestea sunt o activitate atractivă atât pentru copii, cât și pentru adulți. Însă în afară de faptul că sunt o metodă interesantă de a petrece timpul liber, fie cu prietenii, fie de sine stătător, puzzle-urile au și valoare educativă. Acestea contribuie la dezvoltarea atenției, dar și a motoricii fine, iar pentru copii sunt perfecte pentru a învăța culorile, formele, obiectele și de a percepe legătura dintre parte și întreg.

De la ce vârstă putem asambla puzzle-uri

Una dintre întrebările pe care des și le pun părinții este de la ce vârstă pot da copiilor puzzle-uri. Noi nu vom oferi un răspuns exact, pentru că nu există o anumită vârstă de la care picii pot începe să asambleze puzzle-uri. Respectiv, acestea pot fi oferite în momentul în care apare interesul pentru ele, chiar din primii ani de viață. Important este ca primele puzzle-uri să aibă piesele destul de mari și să fie confecționate din materiale corespunzătoare bebelușilor.

1279379472959Beneficiile puzzle-urilor la diferite vârste

Efectul pozitiv al acestei activități este incontestabil, iar în fiecare vârstă puzzle-urile aduc diferite beneficii. Copii mici pot face puzzle-uri din lemn, în care piesele sunt niște forme decupate, cum ar fi o mașină, animale sau anumite personaje. Acest lucru dezvoltă dexteritatea mușchilor de la mâini și degete, fapt care va contribui, în viitor, la abilitatea de a confecționa anumite lucruri și de a scrie.

Puzzle_BlendImages_Kidstock_169260548-2--56afb2815f9b58b7d01bf686Copiilor de la doi ani le putem oferi puzzle-uri din cuburi, cu bucăți mari, pentru ca acesta să învețe să combine corect piesele în baza culorilor și a imaginilor. Cel mic își va dezvolta logica, prin încercările repetate de a potrivi diverse piese de puzzle. Totodată, astfel se va dezvolta și coordonarea mână-ochi, care este foarte importantă în primii ani de viață.

Începând cu vârsta de trei ani, copii deja pot asambla puzzle-uri clasice. La început, acestea trebuie să aibă până la 20-30 de piese, iar ulterior, pot fi și mai mari, ajungând la câteva sute. Acestea vor dezvolta concentrația și răbdarea copilului, abilitățile emoționale precum stima de sine, fiind mândri de realizările obținute și gata pentru noi provocări, dar și abilitățile sociale, fiind gata să rezolve mai ușor problemele care apar în activitățile de zi cu zi.

700263

 

Puzzle-urile – distracție pentru întreaga familie

În afară de faptul că asamblarea puzzle-urilor este o activitate cu beneficii, aceasta este și o modalitate interesantă de a petrece timpul cu familia, toți membrii fiind implicați în procesul de reconstruire a imaginii. Acest fapt nu doar contribuie la o comunicare mai eficientă, dar și la crearea unor relații sănătoase între membri. O ocazie perfectă de a petrece astfel timpul este Puzzle Day Castorland 2018, campionatul de asamblare la viteză a puzzle-urilor care va avea loc pe 25 martie la Tekwill. Formați echipe și înregistrați-vă aici.